Articol apărut în ediţia de astăzi a ziarului Timpul.

Criza economică este o realitate tangibilă: potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS) în primele patru luni ale anului curent industria a produs trei sferturi din ceea ce producea în ianuarie-aprilie a anului precedent; exporturile au scăzut cu 19%, importurile – cu 25%. Conform Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) şi remitenţele sunt în scădere: în trimestrul I al anului curent sistemul bancar a înregistrat transferuri din străinătate în valoare de 227 milioane dolari SUA – cu 43% mai puţin decât în trimestrul precedent şi cu 29% mai puţin decât în trimestrul I 2008. Totodată, în trimestrul I al anului curent numărul şomerilor estimat de BNS a fost cu 23,5 mii mare decât în trimestrul respectiv al anului precedent, înregistrând o creştere de 35%. Mai mult ca atât, numărul şomerilor aflaţi la evidenţa Agenţiei Naţionale a Ocupării Forţei de Muncă (ANOFM) la finele lunii aprilie curent a fost de 35,8 mii persoane – dublu faţă de numărul de şomeri înregistraţi la sfârşitul anului 2008.

Cum de s-a ajuns până aici?

Orice s-ar spune, criza economică nu reprezintă un eveniment-surpriză. Încă în lunile noiembrie-decembrie a anului precedent, observând că economia mondială intră în declin, am sesizat că recesiunea respectivă va produce un impact profund asupra economiei naţionale. Fondul Monetar Internaţional a revizuit în acel moment pronosticurile sale pentru creşterea economiei mondiale.

Am avut noroc la acea vreme să evităm criza financiară globală care a „scuturat” intens sistemele financiare ale ţărilor vecine. „Norocul”, dacă putem să ne exprimăm astfel, s-a datorat faptului că nu suntem integraţi în sistemul financiar global: adică, băncile locale nu-şi investesc activele peste hotare într-un mod agresiv. De asemenea, am fost bine protejaţi de indicatori înalţi de solvabilitate şi lichidate. Totuşi, spre deosebire de sistemul financiar, economia naţională este într-o mare măsură integrată în economia globală. Republica Moldova reprezintă definiţia economiei mici şi deschise per se: comerţul extern cu bunuri şi servicii (8,1 mlrd. dolari SUA) reprezintă 149% din PIB în preţuri comparabile (5,5 mlrd. dolari SUA), prin urmare, impactul recesiunii economice mondiale asupra economiei Republicii Moldova a fost unul inevitabil.

Să examinăm cum anume scăderea PIB-ului în plan mondial se transformă în criză în Republica Moldova:
Prima lovitură a revenit exporturilor. Faptul că în ţările care reprezintă pieţe de desfacere pentru bunurile şi serviciile moldoveneşti scade consumul, se reflectă imediat în volumuri mai mici exportate de moldoveni. Aici este raţional să amintim de elasticitatea exporturilor: dacă principalul produs exportat de moldoveni ar fi automobilele de lux, impactul ar fi fost unul şi mai drastic. Dar să nu ne consolăm cu ideea că nu avem uzine General Motors în Republica Moldova. Primele poziţii de mărfuri exportate de moldoveni în trimestrul I, 2008 – băuturile alcoolice şi articolele de îmbrăcăminte – au fost afectate profund de scăderea cererii de consum în extern. În trimestrul I, 2009 exportul lor a fost cu 27% şi, respectiv, cu 21% mai mic. Cea mai drastică scădere s-a realizat la categoria de export a cimentului (-85%) în legătură cu declinul sectorului construcţiilor în plan regional.

Similar cu exporturile de mărfuri, a scăzut drastic şi cererea pentru munca moldovenilor aflaţi peste hotare. Respectiv, remitenţele au scăzut în trimestrul I, 2009 faţă de trimestrul I, 2008 cu 29% ajungând să constituie 227,08 milioane dolari SUA. Scăderea faţă de trimestrul IV, 2008 a fost şi mai bruscă – 43% deşi trebuie să ţinem cont de existenţa factorilor sezonieri. Totuşi, dacă admitem că această scădere de 29% se va menţine până la sfârşitul anului, Republica Moldova va avea cu jumătate de miliard de dolari mai puţine intrări de valută străină, ceea ce este semnificativ. Reiterez, acest lucru se întâmplă datorită faptului că în ţările unde sunt angajaţi moldoveni, mai multe sectoare economice sunt în criză, în particular sectorul construcţiilor, munca concetăţenilor noştri fiind solicitată într-o măsură mai mică.

Moldovenii întorşi în ţară completează rândurile şomerilor. Am menţionat în preambulul acestui articol că numărul şomerilor înregistraţi în primele patru luni ale anului la ANOFM s-a dublat. Credem că, date fiind aceste ritmuri, până la finele anului rata şomajului va ajunge să constituie între 9,1 şi 11,6% din populaţia activă.

Un impact drastic al scăderii remitenţelor s-a produs asupra importurilor. Se ştie că remitenţele reprezintă o parte importantă din veniturile disponibile pentru consum. Respectiv, există o corelaţie strânsă între volumul importurilor şi volumul remitenţelor. În cazul când scăderea remitenţelor este o chestiune probată, diminuarea importurilor se produce în mod firesc. Întrebarea fundamentală este dacă acest lucru trebuie să ne bucure sau să ne întristeze. În condiţii normale este bine ca importurile să scadă, în condiţiile când acest lucru ar veni să confirme creşterea consumului de producţie autohtonă. La noi, în schimb, importurile scad în contextul diminuării generale a consumului, ceea ce reprezintă un semnal negativ. Avem aici factori de influenţă: 1) oamenii amână decizia de a consuma bunuri de folosinţă îndelungată; şi 2) oamenii chiar nu au suficiente venituri disponibile pentru consum.
O altă consecinţă negativă a scăderii importurilor (dar şi a consumului sui generis) este diminuarea încasărilor la buget. Aşa cum sursa principală a veniturilor la bugetul de stat sunt impozitele indirecte, în special TVA, este de aşteptat ca acestea să se diminueze semnificativ în condiţiile scăderii consumului.

Există ieşire din situaţie?

Întotdeauna există ieşire din situaţie, însă nu întotdeauna soluţiile aplicate sunt optimale. De exemplu, emigrarea forţei de muncă începând cu anul 2000 a fost o „ieşire de situaţie” pentru mulţi dintre moldovenii afectaţi de criza din 1998, precum şi de lipsa perspectivelor economice din ţară. Însă, se pare că această ieşire spontană din situaţie ne-a creat un şir de probleme structurale şi mai grave.

În raport cu situaţia la zi, regretăm faptul că politicile care se intenţionează a fi puse în aplicare reprezintă o reacţie post-factum la criza economică. Ne este imposibil să calificăm majorarea cotei TVA drept măsură anti-criză, deoarece aceasta, în mod evident, ţinteşte acoperirea găurilor bugetare şi nicidecum relansarea creşterii economice.
Încă în luna martie am discutat în cadrul Clubului IDEA despre necesitatea unui program de stimuli economici, propunând următorul mix de politici:

  • Majorarea alocațiilor bugetare pentru susținerea business-ului mic și mijlociu. Prin această acțiune, guvernul ar urma să garanteze împrumuturile bancare, să co-finanțeze implementarea standardelor internaționale de calitate sau procurarea de utilaj, folosind canalele instituționale existente (ODIMM, Proiectul Matching Grants al Băncii Mondiale, Proiectul 2KR al Japoniei);
  • Acordarea un ajutor material în valoare de 10 mii lei fiecărui moldovean întors în patrie după aflarea la muncă peste hotare, cu condiția ca acești bani să fie investiți în lansarea unei mici afaceri. Desigur, este necesar de a gândi detaliile unei scheme de acest gen întru evitarea riscurilor de delapidare a fondurilor respective.
  • Achitarea în locul angajatorului a 5% din fondul de salarizare în calitate de contribuții obligatorii de asigurare socială. Avantajul acestei măsuri este impactul aproape imediat asupra creșterii economice. Mijloacele pe care agentul economic le-ar economisi urmau să prevină reducerile masive de locuri de muncă și creșterea șomajului, deoarece tariful contribuţiei angajatorului la Fondul Social se va diminua de la 23% la 18%. Un bonus al acestei acțiuni, ar fi testarea impactului diminuării tarifelor la impozitele sociale asupra salariilor în plic. Este posibil ca, odată cu coborârea tarifului achitat de angajator, o parte din agenții economici să legitimeze plățile salariale astfel încât, ulterior să nu mai fie necesar de a reveni la rata de 23%.
    Desigur, accentul principal în setul de politici propus ar urma să revină „sponsorizării” unei cote din contribuţiile de asigurări sociale în scopul ca acest ajutor să se extindă asupra unui grup cât mai mare de agenţi economici. Celelalte două măsuri au rolul de suport fiind, evident, limitate de capacitatea de absorbţie. Observaţi, că noi nu propuneam reducerea contribuţiei de asigurări sociale, ci plata unei cote din aceasta din bugetul de stat.

Problema fundamentală, atât în luna martie, cât şi în prezent, este cum să finanţăm stimulii economici. Din păcate, costul inacţiunii Guvernului creşte pe zi ce trece, deoarece bugetul devine din ce în ce mai fragil. Însă, am propus în martie şi este valabil şi acum: o parte din cheltuielile aferente programului de stimuli economici urmează să fie finanţate din contul reducerii cheltuielilor neprioritare. Acest exerciţiu este pe cât de dureros, pe atât de necesar. La o examinare atentă a bugetului se pot găsi rezerve de circa 800 milioane lei şi tot atâta se poate adăuga din contul majorării deficitului bugetar.

În primele 4 luni ale anului veniturile curente la bugetul public naţional au fost cu 460 milioane lei mai mici decât cele planificate, prin urmare spaţiul de manevră fiscal pentru un program de stimuli economici devine din ce în ce mai îngust. Cum şi era de aşteptat, în condiţiile scăderii importurilor, bugetul public naţional a „ratat” venituri din TVA aplicat asupra mărfurilor importate în mărime de 173 milioane lei. Din perspectiva acestor tendinţe, unicul scenariu realist ar fi susţinerea veniturilor din TVA prin deprecierea graduală a monedei naţionale.

Însă, avem ceea ce avem.

Din păcate, adesea se trece cu vederea peste cel mai neplăcut aspect al crizei şi anume, faptul că sub presiunea acestui val de noutăţi „proaste”, cetăţeanul de rând intră în panică: să cumpere sau să mai aştepte? să ceară o majorare de salariu sau să tacă chitic? să convertească toate economiile în euro sau în lei? să retragă depozitul din bancă? să facă provizii pentru „zile negre” sau să se strângă la curea? Odată intrat în panică, există şanse mari ca deciziile luate în mod iraţional să nu fie tocmai corecte, ba din contra – să-l cufunde pe omul de rând în probleme tot mai mari. Şi atunci setul de probleme cu care se confruntă devine copleşitor: ce să facă dacă a fost eliberat din serviciu? ce se întâmplă dacă nu este în stare să achite un credit? Şi tot aşa mai departe.

Cu luare aminte la cele expuse mai sus, intenţionăm să revenim asupra subiectului propus cu o serie de recomandări practice adresate cetăţenilor de rând afectaţi de criză. Concomitent, vă oferim ocazia să ne adresaţi întrebări pe clubul_idea@yahoo.com sau la adresa redacţiei, pe care vom încerca să le abordăm fie online, fie pe paginile ziarului Timpul.