„Unul dintre miturile ce bântuie asupra Sorocii – că ar fi un oraş al ţiganilor este complet eronat”
Împreună cu patru colegi din Institutul IDEA am făcut o vizită la începutul lunii aprilie 2011 în oraşul Soroca. Scopul nostru a fost de a afla mai multe despre acest oraş pentru a putea pregăti un proiect de dezvoltare regională. Vizita a durat două zile, ceea ce s-a dovedit a fi destul de mult pentru a înţelege prin ce Soroca este deosebită.
Dar s-o luăm de la un capăt. Drumul spre Soroca nu este unul tocmai neted, microbuzul ce abunda de muzică gălăgioasă, era plin de pasageri şi avea afişat un poster al unei femei semi-dezbrăcate, sălta din groapă-n groapă… tot acest proces durând două ore şi patruzeci de minute. În fine, nu e chiar o veşnicie, dar vine următorul moment care se întipăreşte oricărui doritor de a vizita Soroca: gara auto. Cum am ieşit din microbuz, am fost întâmpinaţi de o cerşetoare de etnie romă, care s-a ţinut de noi până nu am părăsit teritoriul gării. Tot în gară nu am putut identifica locul unde este un veceu. Până acum – nimic nu te face să te simţi cu adevărat entuziasmat că ai ajuns în acest oraş de pe malul Nistrului.
Din fericire, nu totul în Soroca e aşa de rău: centrul oraşului e foarte drăguţ, îmi aducea aminte de unele străzi din centrul Chişinăului, datorită reţelei de străzi ortogonale şi a arhitecturii. Spre deosebire de Chişinău, clădirile din centrul Sorocii şi-au păstrat mai mult autenticitatea, doar puţine fiind „molipsite” de chiciuri ce le fac să ştirbească din imaginea centrului istoric. Am aflat că din 1990 încoace, foarte puţin s-a construit în Soroca, în special, nu au apărut blocuri noi de locuit, cea mai activă zonă aflată în construcţie fiind Dealul Ţiganilor. Chiar şi acolo, majoritatea palatelor pompoase mai au mult până a fi finalizate, cele mai multe fiind doar ridicate, fără a fi făcut finisajul interior şi exterior.
 |
 |
Atmosfera din centrul oraşului este una foarte plăcută şi atrăgătoare. Parcuri mici şi multe, apropierea Nistrului, dealul din apropiere, te face să te simţi în armonie cu mediul înconjurător. Oraşul nu este aglomerat, se circulă prin centru doar pe sens unic, astfel că există suficient loc pentru parcarea maşinilor şi pentru circulaţia lor. Soroca e un oraş activ, lucru pe care nu-l putem spune despre foarte multe localităţi din Moldova, unde rar când întâlneşti mulţi oameni pe stradă şi unde să se organizeze activităţi importante. Microbuzele circulă, deşi lent, costul călătoriei este de 2 lei şi atât preţul, cât şi interiorul microbuzelor îţi face să-ţi aduci aminte de Chişinăul de acum 5-6 ani. Chioşcurile de presă – la fel.
 |
 |
Unul dintre miturile ce bântuie asupra Sorocii – că ar fi un oraş al ţiganilor este complet eronat. Ţiganii formează o comunitate mică, compact amplasată în zona Dealul Ţiganilor şi, într-o anumită măsură, sunt izolaţi de ceilalţi locuitori. Aici sunt mai mulţi factori: pe lângă cel etnic, este şi cel geografic, dat fiind că ţiganii au decis să se stabilească compact într-o singură zonă. Mulţi dintre ei nici nu locuiesc în permanenţă în oraş, fiind în deplasări de afaceri, în special, în Rusia. Părerea sorocenilor despre ţigani este împărţită, astfel că e greu să-ţi formezi o impresie obiectivă despre implicarea ţiganilor în comunitate, chiar dacă reuşeşti să afli mai multe păreri. Adevărul e undeva pe la mijloc.
 |
 |
Simbolul Sorocii este Cetatea, care este, de fapt, unica care este controlată de autorităţile de la Chişinău, după ce în anii 40 ne-a fost luat Hotinul şi Cetatea Albă, iar din 1990, autorităţile de la Tiraspol controlează Cetatea Tighina. Cetatea nu impresionează prin dimensiunile ei, nici înălţimea ei, nici suprafaţa ocupată n-o pune în valoare. Impresionează stilul în care a fost realizată şi simplul fapt că ea este unul din puţinele clădiri medievale păstrate pe teritoriul Republicii Moldova până astăzi. Faptul că nu avem multe astfel de monumente, ne face s-o îndrăgim şi mai mult. Cei care au mai fost la Cetate sau cei care au aflat mai multe despre ea, vor veni cu plăcere dintr-un simplu motiv: pentru a-l asculta pe ghidul Cetăţii – dl Nicolae Bulat, care întruchipează în sine atât un izvor nesecat de cunoştinţe, cât şi un talent actoricesc şi o pasiune foarte mare pentru meseria sa. Povestirile sale despre Cetate şi istoria Sorocii, cât de banale n-ar părea, fac ascultătorii săi să le trăiască din plin.
 |
 |
Un simbol mai nou este Lumânarea Recunoştinţei, înălţată în 2004. Majoritatea turiştilor care ajung la ea, după ce au urcat peste 600 de trepte, rămân, într-un fel, decepţionaţi că ea nu are o scară în interior, pentru a urca în vârful ei. Interiorul ei reprezintă un lăcaş ortodox, unde printre icoane poate fi văzută şi pe cea a Sf. Ştefan cel Mare. Chiar dacă nu se poate de urcat sus, de lângă Lumânare se vede oraşul ca în palmă, dar şi cursul pitoresc al râului Nistru, ce coteşte de câteva ori în zona ceea.
Pe lângă frumuseţea centrului istoric, Cetatea şi Lumânarea Recunoştinţei – ceea ce puteţi cu adevărat admira în Soroca sunt oamenii. Veţi găsi la ei acea înţelepciune, care cu greu o mai găseşti în capitala noastră. Veţi afla de la ei un mod de gândire ce nu este împânzit cu şabloane şi veţi fi uimiţi să auziţi anumite lucruri ce par banale şi cunoscute, aflându-te în capitală, dar spuse dintr-un alt punct de vedere.
Cine s-ar fi gândit că Soroca e un loc bun de trai? Chiar şi la 160 km depărtare de Chişinău, s-au adunat oameni din diferite localităţi ale Moldovei şi după câţiva ani trăiţi aici deja se consideră soroceni şi nu ar schimba locul de trai cu niciunul altul.
Contrastele ce caracterizează Soroca, din păcate, nu se termină aici. În oraş nu există o staţie de epurare şi toate deşeurile se varsă direct în Nistru. Oraşul este în proces de îmbătrânire a populaţiei, dat fiind că aici nu funcţionează nicio facultate, iar absolvenţii liceelor şi colegiilor, chiar dacă ele sunt multe, se orientează spre alte oraşe, unde fac o facultate şi nu se mai întorc. Deşi s-a deschis teatrul în localitate, el nu dispune de o trupă permanentă. Drumurile, atât prin oraş, cât şi spre Chişinău, dar mai ales spre Bălţi, sunt dezastroase. Cele mai rele drumuri sunt în raionul Floreşti, prin care locuitorii din municipiul Bălţi circulă vara spre Soroca pentru a se odihni pe malul Nistrului. Dacă nu ajungi în Soroca, ai puţine şanse să cunoşti foarte multe despre oraş, aflându-te la distanţă. Chiar şi în oraş, cu greu găseşti materiale informative despre oraş, infrastructură, oameni, activităţi şi economie. Fiind un centru de atracţie turistică, nu găseşti prea multe servicii turistice. Am avut noroc că la muzeu mi s-a propus să cumpăr o machetă a Cetăţii, altfel m-aş fi întors fără nici un suvenir.
Cazarea e foarte problematică. Sunt doar două hoteluri, ce pot fi numite decente (3 stele), amplasate în centrul oraşului, şi care dispun de condiţii normale de cazare. Totuşi, preţul nu este accesibil pentru majoritatea turiştilor interni, iar capacitatea lor mică nu permite cazarea unui număr mare de persoane. Hotelul Victoria, de pe malul Nistrului, care are cea mai mare capacitate de cazare şi care în perioada sovietică, probabil, era unul foarte bun, în momentul sosirii noastre era la propriu pustiu, iar de frigul ce bântuia în el ne-au salvat doar 4 rânduri de pături şi un cămin electric (pentru fiecare).
Pentru viitor, există planuri mari pentru Soroca: se planifică repararea capitală a drumului spre Bălţi, se planifică lucrări importante de consolidare, reconstrucţie şi amenajare a Cetăţii. Alte planuri – depind de alegerile locale, când se va afla cine va conduce Primăria oraşului în următorii patru ani.
Institutul IDEA 